Informatii despre Vulpi

Ce sunt vulpile?
Vulpea este un mamifer omnivor de marime mica spre medie, apartinand familiei Canidae (impreuna cu lupul, cainele, sacalul, etc.). Aceasta este mai mica decat un caine domestic obisnuit (precum si decat majoritatea raselor de caini), corpul unui exemplar avand, in general, intre 110 si 130cm si cantarind intre 7 si 10kg. Cea mai mica specie de vulpe (Vulpes zerda, sau fenecul) cantareste intre 0.7 si 1.6kg.
Exista numeroase asemanari intre infatisarea vulpii si cea a cainelui, vulpea avand un crainiu plat si urechi ascutite, sub forma de triunghi (scurte si late), purtate ridicat, precum si un bot ascutit, putin intors si prevazut cu mustati negre, stufoase, de aproximativ 100 – 110mm. Ochii sunt oblici si de culoare rosie-bruna, cu pupila contractata; buzele sunt subtiri iar dintii sunt foarte ascutiti, in special caninii. Prezinta membre scurte, cele din fata avand cinci degete, in timp ce cele din spate, cate patru; spre deosebire de caini, ghearele vulpii sunt partial retractabile. De asemenea, vulpea are vibrise (mustati) pe membrele anterioare; acestea sunt orientate in sus sau in jos si au aproximativ 40mm lungime. Se diferentiaza de alte specii ale familiei Canidae in special prin coada stufoasa care masoara intre 30 – 40cm lungime, terminandu-se intr-un varf alb si fiind purata, de cele mai multe ori, intre picioare. Blana este de obicei roscata, cu memebrele din fata si partea posterioara a urechilor de culoare neagra si barbia, partea de jos a gatului si burta alba, insa in realitate exista o mare diversitate in ceea ce priveste coloritul, in functie de specie acesta variind de la roscat aprins pana la galben-cenusiu. De asemenea, multe alte caracteristici fizice pot varia in functie de habitatul in care specia in cauza traieste, care determina necesitatea lor adaptiva.

Speciile de vulpi
Exista 12 specii recunoscute care fac parte din genul Vulpes:

• Alopex lagopus vulpea polara sau arctica)
• Vulpes bengalensis
• Vulpes cana (vulpea lui Blanford)
• Vulpes chama
• Vulpes corsac
• Vulpes zerda (fenecul sau vulpea desertului)
• Vulpes macrotis (vulpea pisica)
• Vulpes pallida
• Vulpes rueppellii (vulpea lui Rueppell sau vulpea nisipurilor)
• Vulpes vulpes (vulpea rosie)
• Vulpes velox (vulpea rapida)
• Vulpes ferrilata

Aproximativ 25 de specii curente sau disparute sunt, uneori, plasate in aceeasi categorie: de exemplu, vulpea cu urechi de liliac (Otocyon Megalotis), vulpea cenusie (Urocyon cinereoargenteus sau vulpea de copac) si vulpea de insula (Urocyon litoralis).

In functie de culoare, vulpea poate fi clasificata in 3 mari varietati:

• De mesteacan, caracterizata prin pieptul, partea ventrala si varful cozii albicioase, si partile laterale galbui;
• Cu cruce, caracterizata prin o dunga neagra de-a lungul spinarii, care se incruciseaza cu o a doua dunga de la nivelul membrelor anterioare;
• Carbunareasa, caracterizata prin pieptul, gatul, abdomenul si varful cozii cenusii si picioarele negre.

Cea mai comuna si raspandita specie de vulpe este Vulpes vulpes, cunoscuta popular ca vulpea rosie, care are aproximativ 47 de sub-specii (nu toate prezentand blana roscata).

Cum traiesc vulpile?
Vulpile se gasesc pe fiecare continent, cu exceptia Antarcticii; Europa, Asia, America de Nord, nordul Africii si Australia (in locatia din urma fiind aduse de catre vanatorii britanici in urma cu un secol), precum si zona Polului Nord, unde intalnim vulpea alba (sau argintie), sunt arii populate de numeroase specii de vulpi.
Vulpea traieste in locuri salbatice, bogate in vegetatie (de exemplu padurea sau tundra), construindu-si viziuna pe versanti insoriti, in diguri sau orice ridicaturi de pamant, aceasta fiind inguste si intunecate si avand numeroase intrari si iesiri. Spre deosebire de multe specii din cadrul familiei Canidae, vulpile nu sunt animale de haita, traind in grupuri mici (numite si familii); unele specii, cum ar fi vulpea polara, sunt solitare.
Vulpea se inmulteste o singura data pe an, puii (in general in numar de cinci) fiind conceputi la inceputul anului si nascandu-se in vizuini subterane in perioada martie – mai. Perechea mascul-femela actioneaza ca un adevarat cuplu; ei stapanesc o suprafata de cativa kilometri patrati si isi ingrijesc foarte bine puii, mama fiind mereu prezenta in apropiere pentru a-i putea apara, in timp ce tatal vaneaza pentru a asigura mancarea intregii familii.
Orbi in momentul nasterii, ochii puilor se deschid complet abia dupa a doua saptamana de viata; initial, acestia au o culoare albastra-gri, inchizandu-se apoi pana sa se ajunga la nuanta specifica de rosu-brun (desi nuanta se poate modifica mai departe, in functie de caracteristicile speciei, uneori ajungand la albastru sau verzui). Pana implinesc o luna, acestia se hranesc exclusiv cu laptele matern, urmand ca apoi sa fie luati la vanatoare de catre adulti, care incep, in acest punct, sa faca schimb de roluri; astfel, ambii parinti le vor da lectii puilor, invatandu-i despre supravietuire si vanatoare (de exemplu cum miroase prada, cum se mananca, de cine trebuie sa se fereasca, etc.) iar apoi ii vor lasa sa 'experimenteze', incepand cu animale foarte mici, cum ar fi soarecii. In jur de a treia luna de viata, puii devin capabili sa vaneze si deci sa se hraneasca singuri, acum ei avand voie sa paraseasca vizuina neinsotiti.

In salbaticie, vulpea obisnuita traieste in jur de 1 – 3 ani, desi unele exemplare pot trai pana la 10 ani. Dusmanii naturali ai vulpii includ lupii si coiotii, cu cei din urma acestea luptandu-se pentru teritorii.
Desi prefera locurile unde de obicei oamenii ajung cu dificultate, recent s-a raportat o crestere la nivelul populatiei de vulpi din zonele suburbane, unele exemplare facandu-si viziuni chiar in gradini sau in spatiile verzi din apropierea zonelor locuite. Totusi, acest lucru nu este o noutate, intrucat vulpile au fost prezente in locurile populate de oameni inca din secolul 16, fiind astazi aproape omniprezente in Europa; multe specii se pot adapta la viata in mediul uman, unele fiind clasificate drept " urbane" datorita abilitatii lor de a sustine intregi populatii exclusiv intre granitele unei asezari umane. Prin adaptare, acestea demonstreaza comportamente diferite fata de vulpile care traiesc in salbaticie, inclusiv o mai mare densitate a populatiei pe un teritoriu mai mic si cautarea prin gunoaie si deseuri.

Cu ce se hranesc vupile?
In general, vulpea se hraneste cu mici mamifere: soareci de camp, popandai, veverite, castori, iepuri, etc. Mai pe larg, dieta lor consta in nevertebrate (cum ar fi insectele) si mici vertebrate (reptile, pasari) si poate include si oua si plante.
Vulpea are abilitatea de a detecta prada dupa miros sau sunet, neavand nevoie neaparat sa o vada. Vaneaza noaptea, ghemuindu-se spre pamant pentru a se camufla, apoi, folosindu-se de picioarele din spate, sarind asupra prazii cu putere mare; isi folosesc caninii ascutiti pentru a musca prada de gat si astfel a o omori sau pentru a o imobiliza si scutura violent pana moare.

Deseori, vulpile ucid mai mult decat pot manca, in general consumand in jur de 1kg de mancare pe zi, urmand ca sa ingroape resturile (sub frunze, zapada sau pamant) si sa se intoarca dupa ele la urmatoarea masa, ceea ce inseamna ca vulpea mananca atat animale recent vanate cat si cadavre. Locurile unde ele isi ascund hrana, insa, sunt mai mereu descoperite de catre alte carnivore.
In cazul populatiilor care traiesc in zonele suburbane, acestea profita de alimentele aruncate de oameni, in unele cazuri fiind chiar hranite de catre acestia, insa pot ataca si omori si numeroase pasari de curte.

Relatia dintre vulpi si oameni
Datorita distributiei globale atat de vaste si a reputatiei de a vana in mod oportun atat pasari cat si alte rozatoare mici crescute in ferme sau in curtile oamenilor, vulpile sunt, in general, considerate daunatoare. In trecut, acestea erau chiar denumite "devoratoare de gaini", ceea ce a condus la vanarea lor in mod crud si masiv, in multe tari fiind oferite recompense pentru fiecare vulpe prinsa si omorata. Astfel, vanarea vulpilor este o veche traditie Europeana, care a originat in Marea Britanie in secolul 16 si a fost apoi exportata si adoptata de catre numeroase parti ale Lumii Noi. Astazi, vanatoarea de vulpi este practicata pentru blana, drept metoda de control asupra populatiei, insa si ca sport sau mod de divertisment in tari precm Canada, Franta, Irlanda, Italia, Rusia si chiar Statele Unite; in Marea Britanie, vanatoarea cu ajutorul cainilor a fost interzisa, insa noile legi nu adreseaza problema vanatorii prin alte metode.

Pe langa efectul negativ pe care il pot avea in ceea ce priveste populatiile de pasari sau mici animale, vulpile sunt, de asemenea, cunoscute pentru faptul ca pot raspandi cateva boli foarte grave, inclusiv turbarea. Desi, in cele mai multe cazuri, animalele afectate sunt cele care intra in contact direct cu vulpea, bolile pot fi transmise omului, fie in mod direct (prin muscatura), fie in mod indirect (prin intermediul pasarilor care traiesc in ograda). Mai mult, uneori vulpile pot distruge proprietati private prin crearea de viziuni sau prin faptul ca au tendinta de a cauta prin gunoaie.
Din toate aceste motive, principalul dusman al vulpii este omul, desi se poate spune ca situatia s-a imbunatatit substantial in ultimii ani. Multe specii sunt pe cale de disparatie in mediile lor native datorita pierderii habitatului din diferite motive dar si datorita vanarii acestora.

In acelasi timp, vulpea poate fi considerata si un animal extrem de important in ceea ce priveste tinerea sub control a populatiilor de diferite specii de rozatoare, unele dintre ele fiind daunatoare agriculturii si a altor activitati umane. De asemenea, vulpea este folositoare pentru curatarea naturii de cadavre si pentru eliminarea vietuitoarelor slabe sau bolnavicioase (caracteristici ce nu le permite sa fuga sau sa se protejeze de un atac), chiar si a celor care sunt crescute de oameni. Din acest motiv, exista numeroase cazuri in care vulpile au fost crescute in mod intentionat in ferme de fructe ca o metoda de a controla populatia de rozatoare si de alti daunatori, fara ca acestea sa dauneze productiei de fructe.
In ceea ce priveste imblanzirea vulpilor, exista cazuri, insa putine care arata o domesticire sustinuta. Totusi, un caz recent (si notabil) este cel al vulpii de marmura, ce a rezultat in schimbari fizice si de comportament vizibile. Mai specific, in vulpile in cauza au aparut caracteristici care se observa, de obicei, la caini, pisici si alte animale domestice, cum ar fi schimbari in pigmentatia blanii, turtirea urechilor si arcuirea cozii, astfel incat 'noile' animale au devenit blande, lasand oamenii sa le mangaie, scancind atunci cand doresc atentie si mirosind si lingandu-si stapanii, un comportament similar cu cel al cainilor.