Cu ceva timp în urmă am exterminat șobolanii care și-au făcut prezența în subsolul casei mele. Atunci, aceștia erau cea mai mare problema mea.

Apoi, într-o noapte, am aprins farurile de la mașină și le-am îndreptat spre ușa din spatele casei în speranța de a atrage în acest fel și de scoate afară din casă un roi mare de muște și nu orice fel de muște ci acelea care își depun ouăle pe lucruri moarte (mortăciuni). Asta a devenit cea mai mare problema a mea.

Toată povestea a început într-o seară când, în timp ce mă uitam la televizor am auzit un zgomot de “ronțăială” la subsolul casei, mai exact în tavanul fals, care inițial nu m-a deranjat așa tare, pentru că acel sunet enervant putea fi acoperit prin apăsarea butonului de volum de la telecomanda televizorului. Însă de îndată ce nu numai zgomotul a devenit o problemă, ci și mirosul de urină de șobolan, care devenise din ce în ce mai înțepător (asemănător cu mirosul de urina umană), am luat atitudine.

Prima soluție l-a care m-am găndit a fost de a pune otravă de șobolani în tavanul fals de la subsolul casei, în spatele spoturilor. Aceasta însă s-a dovedit a fi o mare greșeală, pentru că, nu numai că otrava, în sine, este un dezastru ecologic pentru mediu și animale, ci și datorită faptului că le-a permis șobolanilor otrăviți să evadeze din tavanul fals și să se ascundă în alte locuri ferite din subsol unde ulterior au și murit. Am chemat un specialist în deratizare să-i localizeze și să-i “culeagă”, însă acesta s-a declarat neputincios: “Nu-i găsesc!”. Așadar, în curând, subsolul casei mele s-a transformat într-un loc și mai urât mirositor ca înainte...de jos, te lovea un miros puternic de cadavre putrezite, care ușor – ușor a început să se răspândească în toată casa.

Timp de câteva săptămâni am dormit cu ferestrele larg deschise, pentru a nu simți mirosul puternic de “mortăciune”, care cu timpul a început să dispară. Părea că am scăpat de tortură și am sărbătorit victoria atât de greu obținută. Mă gîndeam că ce a fost mai greu a trecut și că meritam o vacanță.

După aproape două săptămîni, când m-am întors acasă și am deschis ușa casei parcă am deschis cutia Pandorei… casa mea era plină de muște uriașe …era o imagine de coșmar. Din păcate, răul abia acuma începea cu adevărat… mă confruntam cu o invazie masivă de muște, care au fost atrase de cadavrele putrezite de șobolani de la subsolul casei mele și care s-au înmulțit rapid, cum numai ele o pot face, de îndată ce au dat de un mediu pe placul lor. Sute de muște roiau în jurul meu, deranjate chiar de faptul că îmi făceam drum printre ele. Mi-am zis că am nevoie de o “armă” și de una cât mai repede.

M-am înarmat cu un tub mare de spray pentru insecte și am coborât spre ușa de la subsol. Pe măsură ce coboram treptele le puteam auzi roind. După zgomotul pe care îl făceau mi-am dat seama că trebuie să fie mii de muște... inima a început să îmi bată tare. Mi-am făcut curaj și am deschis ușa, am aprins lumina și ce am văzut a întrecut orice imaginație...pereții și geamurile încăperii erau pline de muște, de mărimea unui bănuț. Au început să zboare haotic la aprinderea becului, se loveau chiar de tavan, iar unele din ele s-au îndreptat rapid către ușa în care am rămas înmărmurită, pentru că mă uitam hipnotizată la o aplică de pe tavan care s-a înnegrit de la muștele care au rămas în ea ca într-o capcană. Am închis repede ușa ca să nu las muștele dezlănțuite să intre în toată casa. După ce mi-am tras puțin sufletul, am întredeschis puțin ușa de la subsol, am băgat mâna în care țineam spray-ul cu insecticid și am apăsat satisfăcută pe buton ca și cum eram sigură că așa le vin de hac.Apoi, am încercat să dau afară muștele din bucătărie deschizând larg ușa de acces din casă, gonindu-le cu un prosop, însă ele nici gând să se dea duse din casa mea.

Atunci, m-am gândit că am nevoie de un plan și de un partener și cum eram singură acasă, l-am sunat pe soțul meu care era la sute de kilometri distanță și nu prea putea face mare lucru să mă ajute, decât poate cu un sfat. L-am sunat, l-am pus pe speaker ( ca să audă și el zumzăitul muștelor) și am început să-i explic că am fost invadați de sute de muște și că nu știu cum să rezolv această situație. Cu calm, mi-a spus să cobor la subsol și să deschid toate geamurile și ușa din spate a casei ca muștele să poată zbura afară. Nu am fost încântată deloc de ideea de a coborî singură la subsol și să le țin piept sutelor de muște așa că i-am zis soțului meu: Ce? Nu, nu, nu. Nici să nu te gândești.

Atunci soțul meu, a venit cu altă idee. Mi-a spus să închid toate becurile din casă, inclusiv de la subsol, apoi să deschid ușa de la subsol să mă urc în mașină și să aprind toate farurile. Părea un plan funcțional și logic oarecum, deoarece mustele sunt atrase de lumina. Am deschis repede ușa de la subsol și am fugit repede spre mașină gâfâind, iar soțul meu care era încă pe speaker și mă auzea tropăind îmi spune: “Să nu cazi și să te lovești încercând să fugi de niște muște! Nu o să-ți facă nici un rău”. Probabil că în acel moment își imagina cum cad și-mi rup piciorul...mă vedea victima propriei mele frici de insecte, care nici măcar nu au gură să mă muște.

Și așa înțelegeți de ce mă aflam eu în plină noapte în mașină, în fața ușii din spatele casei cu farurile aprinse.